Aşează-te lângă mine singurătate,vreau să vorbim…
De un timp sunt singură,doar eu cu mine,cu amintirile mele cu visele şi cu speranţele mele.După o perioadă agitată şi plină de lacrimi am ales să mă retrag.Să-mi fac ordine în minte în inimă şi în viaţa de zi cu zi.
Singurătatea îmi era soră,mă iubea,şi eu pe ea.Ne înţelegeam de minune,îmi oferea zâmbete prieteneşti,mă făcea să visez mai mult şi îmi oferea libertate.
Însă totul s-a schimbat,singurătatea a devenit inamicul meu.Simţeam nevoia de o îmbrăţişare.Cine să mi-o dea? „Tu ai vrut singurătate !Tu ai vrut libertate”.Începusem să stau cu inamicul meu seara la un pahar de vin,îi puneam atâtea întrebări însă răspunsul lui era acelaşi de fiecare dată –Tu ai vrut asta.
Noaptea nu-mi ţinea de cald,îmi oferea doar nesiguranţă şi mult frig.Dimineaţa nu-mi oferea o ceaşcă de cafea,îmi oferea tăcere.Îmbrăţişările şi vorbele bune erau inexistibile…
Singurătate…ce ai făcut ?
Totul în viaţa mea era foarte clar,eram doar eu şi inamicul meu,zi de zi,noapte de noapte.
Şi acum îmi pun o întrebare…Oare nu era mai bine înainte ? Când pe lângă lacrimi şi dezamăgiri mi se mai oferea şi o îmbrăţişare ? O vorbă bună ?
Toţi aveam nevoie de puţină singurătate însă doar puţină…dusă la extreme devine un inamic de temut.
Acum..acum singurătatea a început să se îndepărteze pentru că am ales să las să mi se ofere iubire şi să nu mai fug de ea…însă singurătate,nu uita…mi-ai fost cândva tot ceea ce aveam nevoie.
EIonela 