Azi….azi este despre mine !

Azi…azi este despre mine !

Nu renunta niciodata la ceea ce te face fericit…Tine minte asta,repeta-ti in fiecare zi,uitandu-te in oglinda..esti multumit cu ceea ce esti azi ?Esti fericit cu ceea ce faci azi ?Daca raspunsul tau este nu,atunci aseaza-te linistit pe canapea,fa-ti o cafea,sa bem impreuna zic !Sa fie dulce,pentru ca amara eu am tot baut…

Oamenii in zilele noastre,in aceste zile aglomerate in care asteptam weekend-ul,ziua de salariu sau ziua de concediu,in care copii vor sa devina cat mai repede adulti si in care adultii ar da orice sa mai fie iar copii,in aceste zile care trec fulgerator,noi oamenii am uitat de lucrurile simple si am uitat sa ne bucuram de tot ce ne ofera viata,de tot ce putem vedea in jurul nostru in fuga noastra necontrolata dupa lucruri materiale,dupa bani,dupa placeri…

Am inceput sa scriu,sa-mi descarc sufletul de mica,intr-un jurnal,imi placea sa scriu,sa iau stiloul in mana,sezand la birou, sa deschid jurnalul si sa incep a-mi aduce aminte ce m-a facut fericita si ce m-a facut nefericita in acea zi..Nu ezitam sa scriu pagini despre tot ce simteam,despre tot ce mi se intamplase in acea zi..Imi puneam sufletul si dorintele pe foile galbene ale paginilor din jurnal,atunci cand scriam ma simteam in lumea mea,chiar daca eram un copil si ar fi trebuit sa ma joc,preferam sa scriu si sa citesc…Dar crescand ,ne mai avand timp de jurnal,ocupata cu scoala si alte activitati,jurnalul a ramas doar o amintire uitata si bine ascunsa intr-un sertar al biroului meu.

Ajunsa la varsta adolescentei,tata mi-a cumparat un calculator.Eram fericita pentru ca obisnuiam sa citesc articole pe bloguri si ma gandeam ca intr-o buna zi voi ajunge sa fac si eu acelasi lucru..Sa inspir oameni,sa le dau curaj si sa imi descopere gandurile prin postarile mele de pe blog..Nu mai era un jurnal,nu mai era secret,aici toata lumea putea vedea ceea ce simt si ceea ce gandesc…Nu stiam cum sa incep si ce sa scriu,asa ca mi-am facut doar cont si am asteptat acel moment de inspiratie care sa ma faca sa imi astern gandurile pe o ”foaie”diferita,fara stilou si fara pagini galbene…

Am ajuns intr-un moment dificil si greu de trecut al vietii mele,parintii mei divortau…Nu ma mai simteam copil,nu aveam curaj sa povestesc nimanui cum ma simt,ce ma doare,toti parca erau prea ocupati,prea tristi,prea obositi…Atunci am hotarat ca este momentul sa scriu cateva randuri pe blog,si am scris….am vrut sa stau de vorba cu singuratatea,de ce a vrut ea sa ma cunoasca,de ce s-a bagat in mintea si sufletul meu si m-a facut sa ma simt asa,atunci am scris randuri peste randuri,nu ma mai opream,eram suparata pe ea si nu intelegeam de ce imi face mie asta!Articolul a devenit viral,si multi imi spuneam ca au trecut si ei prin asta,ca simt ceea ce am scris,ca sunt sentimente pe care nu le putem controla,ele vin dar si pleaca….Iar eu ma intrebam doar cand au de gand sa plece…

A plecat…singuratatea si-a luat talpasita si m-a lasat cu celelalte sentimente care ma copleseau…

Intr-o zi,am renuntat la scris din nou,am renuntat la blog,viata mea devenise aglomerata,crescusem,alergam dupa fericire,dupa bani,dupa lucruri..Asteptam weekendul,asteptam sa treaca timpul,dar oare…..oare era bine asa ?Ma gandeam mereu la blog,la ceea ce scriam,la faptul ca uitasem sa mai vorbesc cu mine,sa ma intreb daca sunt bine,daca sunt fericita,daca ma simt implinita…Uitasem sa ma bucur de zilele cu soare,de zilele cu ploi,de orice….Ma simteam captiva in propria piele,in propriile ganduri..Ma gandeam mereu la blog,la a scrie din nou,la a scrie despre tot ce am trait in ultimul timp,despre sentimentele noi pe care le descopar acum,despre fericirea pe care o traiesc acum,despre tot ce ma dezamagit pana acum,despre viata mea de acum.

Vreau doar sa incep sa scriu,sa impartasesc sentimentele si gandurile mele,trairile si dezamagirile mele.Sa-mi reiau pasiunea ,sa-mi impac sufletul,sa simt din nou ca sunt copilul care am fost odata,sa am un jurnal virtual,sa-mi readuc aminte de copilarie…Pentru ca pe langa fericirea si implinirea pe care o traiesc azi,nu-mi pot abandona copilul cu stiloul care am fost candva,caruia ii placea sa scrie,sa isi puna sufletul pe o foaie,sa transmita mai departe sentimente,nostalgie si ganduri bune…

Asa vreau sa inceapa povestea blogului meu,povestea pe care imi doresc sa nu o mai abandonez pentru ca la un moment dat toti am cunoscut acest sentiment cotropitor…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s